,,La Mulți Ani”, Steaua București!

Steaua București, clubul cu un palmares impresionant

Din 1947 și până în prezent, sportivii roș-albaștrii au făcut din Steaua București cel mai important club sportiv din țară și unul dintre cele mai puternice din Europa. Mărturie stau cele 101 medalii olimpice, cele 687 de medalii mondiale și cele peste 1.200 de medalii europene cucerite de către sportivii clubului Steaua de-a lungul anilor.
La cele de mai sus, putem aminti și 146 de medalii la Universiade și Campionate Mondiale Universitare, 384 de medalii la Campionate CISM și Spartachiade Militare, dar și cele peste 12.000 de titluri naționale!

La nivel de echipe, cel mai important trofeu a fost câștigat pe 7 mai 1986, de către echipa de fotbal, care a cucerit Cupa Campionilor Europeni. La Sevilla, echipa pregătită de către Emeric Ienei a dispus cu 2-0 de FC Barcelona, după prelungiri și executarea loviturilor de la 11 metri. În acea seară magică au marcat de la punctul cu var Marius Lăcătuș și Gabi Balint. Anul următor, Steaua avea să cucerească și Supercupa Europei, după 1-0 în finală cu Dinamo Kiev, la Monte Carlo, gol marcat de Gheorghe Hagi (44).

Rezultate notabile în 2019. Speranțe pentru JO Tokyo!

În 2019, sportivii clubului Steaua București au continuat tradiția și s-au făcut remarcați la aproape toate competițiile importante desfășurate în lume.
Alina Vuc a devenit, în 2019, vicecampioană mondială la lupte, pentru a doua oară la rând, dar nu a fost singura stelistă cu rezultate excelente.
Trebuie remarcate și medaliile de argint ale canotorilor Simona Radiș și Mugurel Semciuc la Campionatele Mondiale de seniori de la Linz și medalia de aur cucerită de către Eliza Samara și Bernadette Szocs, cu echipa României, la Europenele de tenis de masă de la Nantes.

La nivel național, pe lângă numeroasele titluri și medalii cucerite la diferite sporturi, echipa anului 2019 este cea de polo masculin, câștigătoare a Cupei României și Campionatului Național.

Toate aceste rezultate, dar și prestațiile roș-albaștrilor în începutul lui 2020, ne fac să privim cu încredere spre Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2021, competiție amânată cu un an din cauza pandemiei de coronavirus.

Distribuire social media