Echipa de fotbal U13 a CSA Steaua București a încheiat pe locul al cincilea turneul internațional Fragaria Cup, care a avut loc la Preșov, în Slovacia.
Formația roș-albastră a abordat astăzi meciurile din turneul de consolare pentru locurile 5-8. În semifinale, elevii lui Radu TROI au depășit echipa ucraineană DJUSH Atlet Kiev II, cu scorul de 3-1 după executarea loviturilor de departajare, din punctul de pedeapsă. În timpul regulamentar, scorul a fost egal, 0-0.
Apoi, după prânz, în jocul pentru locurile 5-6, CSA Steaua București s-a impus categoric, cu scorul de 4-0, în fața conaționalilor de la Cautis Steaua Sudului București.
În clasamentul final al turneului, CSA Steaua București a terminat pe locul al cincilea.








