Luptătorii steliști au luat cu asalt podiumul național

Alina Vuc a cucerit titlul de campioană națională la competiția desfășurată în acest weekend la Sala Sporturilor “Horia Demian” din Cluj. La același stil, Elena Scărlătescu a obținut medalia de bronz la categoria 60 kg.
La masculin, medaliile de aur la categoriile 61 kg, respectiv 65 kg au revenit steliștilor Raul Donu și George Bucur. Andrei Dukov ( 57 kg) și Michael Manea (97 kg) au cucerit medaliile de argint, iar Ștefan Asan a ocupat locul trei la categoria 61 kilograme.
În cadrul aceleiași competiții, Ionel Pușcașu (81 kg) și Attila Tamaș (85 kg) au urcat pe prima treaptă a podiumului, cucerind titlurile de campioni naționali la lupte greco-romane. Coechipierii lor, Valentin Lupu (59 kg), Georgian Carpen (71 kg) și Ionuț Caraș (81 kg) au urcat pe a treia treaptă a podiumului.
Peste 300 de sportivi s-au luptat pentru supremație la Campionatul Național de lupte libere și lupte greco-romane de la Cluj.

Distribuire social media