Inaugurare Centrul Olimpic de Gimnastică Steaua

COMUNICAT NR. 20

Marți16 septembrie 2014, începând cu ora 13.00, la sala de gimnastică din cadrul complexului sportiv Ghencea va avea loc inaugurarea ”Centrului Olimpic de Gimnastică STEAUA”.

Centrul este cuprins în circuitul proiectului național ”Relansarea Gimnasticii Românești”, desfășurat de Fundația Casa Campionilor cu sprijinul Petrom și în parteneriat cu Federația Română de Gimnastică și cu Ministerul Educației Naționale.

La evenimentul de inaugurare vor participa ministrul apărării naționale Mircea Dușa, ministrul tineretului și sportului Gabriela Szabo, antrenorii lotului olimpic de gimnastică al României Octavian Bellu și Mariana Bitang, numeroși alți invitați, personalități ale sportului românesc, campioni olimpici și parteneri, precum și cele 30 de fetițe selecționate în cadrul proiectului, care vor beneficia de toate facilitățile centrului.

Inaugurarea va fi urmată de o vizită a centrului și de un program demonstrativ susținut de cele mai tinere legitimate ale CSA Steaua.

Jurnaliștii interesați sunt așteptați marți, 16 septembrie 2014, la sala de gimnastică din cadrul complexului sportiv Ghencea (Bulevardul Ghencea nr. 45, sector 6), începând cu ora 12.30.

Biroul de presă

Distribuire social media