Marți, 29 octombrie 2019, ora 15:30, a doua parte a delegației, formată din 26 de persoane, care a reprezentat România la Jocurile Mondiale Militare de la Wuhan 2019, revine în țară.
Din delegație fac parte medaliatul cu aur la aruncarea discului Alin Firfirică și Ionuț Alin Zincă medalie de bronz la orientare sportivă. Steliștii vor fi întâmpinați la aeroportul Internațional ,,Henri Coandă” de către oficialii Clubului Sportiv al Armatei „Steaua” București, familii și simpatizanți.