Astăzi, 22 ianuarie 2018, la Sala de Scrimă ”Steaua”, a avut loc proba masculină pe echipe din cadrul Campionatelor Naționale de scrimă pentru juniori sub 20 de ani, arma spadă.
Formația Stelei a furnizat o mare surpriză, parcurgând tururile până la ultimul act. Spadasinii roș-albaștri au ratat obținerea titlului în fața redutabilei echipe din Satu Mare, deși, la un moment dat, s-au aflat în avantaj pe tabela de marcaj.
Steaua a cucerit medalia de argint, în condițiile în care, în cvartetul prezentat pe planșă, s-au aflat doi floretiști. Echipa antrenată de către Iulian Bratu i-a avut în componență pe Cristian Cândescu, Silviu Roșu (ambii reprofilați de la floretă), Sebastian Tirman și rezerva Dan Chetroiu (cadet ca vârstă).
Felicitări și mult succes mai departe!








