Medalii la Campionatele Mondiale și bilete pentru Jocurile Olimpice

În perioada 25 – 31 august, la Linz (Austria), s-a desfășurat Campionatul Mondial destinat seniorilor la canotaj. Din delegația României au făcut parte antrenorii și canotorii steliști:  

La feminin – cinci echipaje:
– dublu vâsle categorie ușoară (L2x): Gianina-Elena Beleagă;
– dublu vâsle (2x): Simona Geanina Radiș;
– 4 rame (4-): Ioana Vrînceanu;
– 4 vâsle (4x): Larisa Elena Roșu, Tabita Maftei;
– 8 rame cu cârmaci (8+1): Iuliana Popa, Maria-Magdalena Rusu

La masculin – cinci echipaje:
– doi rame (2-): Ciprian Tudosă;
– dublu vâsle (2x): Ioan Prundeanu;
– 4 rame (4-): Mugurel Vasile Semciuc;
– 8 rame cu cârmaci (8+1): Adrian Damii, Constantin Adam, Cristi-Ilie Pîrghie.

Antrenori: Aanei Marius Băcaoanu, Liviu Bogdan Codrici și Ionel Vasile Măstăcan.

Echipajul masculin de 4 rame (4-) al României, format din stelistul Mugurel Semciuc, Cosmin Pascari, Ștefan Berariu și Mihaiță Țigănescu a reușit să treacă primul linia de sosire în semifinale, asigurând astfel prezența României în competiția masculină olimpică de 4- la Tokyo 2020. În finală, echipajul tricolor a obținut medalia de argint (06:11.410 min). Aurul a fost câștigat de echipa din Polonia (06:09.860 min), iar pe ultima treaptă a podiumului a urcat echipajul Marii Britanii (6:11.760 min).

Stelista Simona Radiș și Ancuța Bodnar au cucerit medaliile de argint dublu vâsle (06:48.550 min), în proba feminină, terminând cursa la doar o secundă după reprezentantele Noii Zeelande. Grație acestui rezultat au reușit să se califice la Jocurile Olimpice de la Tokyo de anul viitor.

Stelista Gianina Beleaga și Ionela Cozmiuc s-au calificat în finala competiției și au asigurat prezenta României în proba feminină de dublu vâsle categorie ușoară (LW2x) de la  Jocurile Olimpice de la Tokyo de anul viitor. În finală, echipajul tricolor a ocupat locul 4 (07:21.730 min), la doar 35 de sutimi de medalia de bronz, după Noua Zeelandă (07:15.320 min), Olanda (07:19.510 min) și Marea Britanie (07:21.380 min).

De asemenea, și echipajul masculin dublu rame (M2-), format din stelistul Ciprian Tudosă și Marius-Vasile Cozmiuc, s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo de anul viitor, după ce au obţinut locul 4 în Finala B (07:18.880 min).

Merge la Tokyo și echipajul masculin de dublu vâsle (M2x), format din stelistul Ioan Prundeanu și Marian-Florian Enache care s-au clasat pe locul 6 în Finala A (06:12.310 min), dar și echipajul feminin de patru rame (W4-), format din stelista Ioana Vrînceanu, Viviana Iuliana Bejinariu, Mădălina Bereș și Denisa Tilvescu, care s-a clasat pe locul V în finala probei.

Foto: COSR

Distribuire social media