„Mi-am umplut viaţa cu ceea ce am iubit mai mult, sportul!”

Corneliu Ion, campionul olimpic la pistol viteză la Moscova 1980, a primit Colanul de Aur, cea mai mare distincție a COSR. Fosta glorie a Stelei a vorbit despre acest eveniment.

Marți, în cadrul Adunării Generale a Comitetului Olimpic și Sportiv Român, marele campion Corneliu Ion a primit Colanul de Aur, cea mai mare distincție a COSR.

Corneliu Ion, născut pe 27 iunie 1951, la Focșani, a fost campion olimpic în proba de pistol viteză. A început să practice tirul în 1969, în cadrul clubului Steaua Bucureşti. A activat în cadrul clubului nostru între 1970 şi 1988. Multiplu campion şi recordman naţional, a înregistrat performanţe de excepţie şi în competiţiile internaţionale oficiale de tir.

Participant la trei ediţii ale Jocurilor Olimpice, trei Campionate Mondiale şi cinci Campionate Europene, a obţinut 12 medalii, din care 4 de aur, 7 de argint şi una de bronz. La Jocurile Olimpice de la Montreal (1976) s-a clasat pe locul V, după un baraj în 3 pentru medalia de bronz. La cea de-a XII-a ediţie a JO de la Moscova (1980) îşi demonstrează din plin calităţile tehnice, fizice şi psihice, devenind campion olimpic la pistol viteză, în urma unui baraj desfăşurat în 3 manşe.

Prima medalie se câștigă mai ușor!

„Sunt emoţionat de onoarea pe care mi-aţi făcut-o. Am trecut un prag al vieţii, dar consider că mi-am umplut viaţa cu ceea ce am iubit mai mult, sportul. Sper că mi-am făcut în mare măsură datoria faţă de sportul românesc şi că nu am dezamăgit, pentru că, poate, am avut şi momente mai delicate, aşa cum avem toţi în viaţă. Vă mulţumesc încă o dată pentru onoarea făcută”, a spus fostul campion olimpic în faţa membrilor COSR.

„În sport e mai uşor să câştigi prima medalie, şi mult mai greu pe următoarele. Dar ăsta este sportul, aşa cum poţi să iei un aur, la fel poţi să termini pe locul 6. Important este să te comporţi demn şi onorabil”, a spus Corneliu Ion, care o dată cu aniversarea vârstei de 70 ani a devenit membru de onoare al Adunării Generale a COSR.

Sursă foto: COSR

Distribuire social media