Jucătoarea stelistă de tenis Mihaela Buzărnescu a participat, pe parcursul săptămânii trecute, la puternicul turneu feminin BRD Bucharest Open, desfășurat la București, la Arenele BNR, pe o suprafață de zgură roșie.
La proba de simplu, Mihaela Buzărnescu a fost cotată drept a doua favorită pe tablou, ajungând până în semifinale. Ea a obținut victorii succesive, în fața următoarelor adversare:
Danka Kovinic (Muntenegru) – 6-2, 6-4;
Tamara Zidansek (Slovenia) – 6-3, 7-5;
Yifang Wang (China), 7-6 (4), 6-3;
În semifinale, sportiva noastră a cedat cu un simetric 6-4, 6-4 în fața Petrei Martic, din Croația.
Alte steliste pe tablou au fost Ana Bogdan, Irina Bara, Alexandra Dulgheru și Elena-Gabriela Ruse.
La proba de dublu, Mihaela Buzărnescu a jucat alături de Raluca Olaru, specialistă consacrată în acest tip de joc, foarte diferit față de simplu.
Rezultatele fetelor noastre au fost următoarele:
6-4, 6-2 cu A. Fomina (Rusia)/E. Rybarikova (Kazakhstan);
6-2, 6-4 cu Gabriela Garcia Perez (Spania)/Caroline Lister (Suedia);
4-6, 1-6 cu Danka Kovinic (Munteneru)/Darya Zanevska (Belgia).
Mihaela Buzărnescu și Rauca Olaru au fost desemnate drept capi de serie cu numărul unu pe tabloul de dublu. Irina Bara a jucat alături de Nicole Geuer, din Germania, din postura de favorite 3, ajungând până în sferturile de finală. Foarte bună, la dublu, a fost și prestația Elenei-Gabriela Ruse, în tandem cu Jacqueline Cristian, ele ajungând până în semifinale, după următorul parcurs:
6-4, 6-1 cu B. Eraydini (Turcia)/V. Zvonareva (Rusia);
7-6 (3), 3-6, 10-4 cu M. Adamczek/J. Moore ( ambele Australia);
4-6, 6-3, 6-10 cu Irina Begu și Andreea Mitu (ambele România).
Secția de tenis a CSA Steaua București este una de valoare, iar rezultatele respective nu sunt întâmplătoare.








