După ce ieri echipa noastră de handbal a învins la o diferență de 5 puncte, astăzi a fost rândul echipei de rugby să câștige categoric partida cu Dinamo în fața unei asistențe numeroase și susținută frenetic de o galerie entuziastă.
Disputat pe terenul de rugby din cadrul Complexului Sportiv Steaua – Ghencea, derby-ul de tradiție s-a încheiat cu scorul de 39-25 (26-10), la capătul unui meci intens disputat, aşa cum se întâmplă de fiecare dată când se întâlnesc eternele rivale.
Marcatori Steaua București: Vueti ESERIA, Viorel LUCACI, Sabin STRĂTILĂ, Florin SURUGIU și Ionuț DUMITRU câte un eseu, Florin VLAICU (4 tr. 2lp.).
În urma acestui succes, Steaua se menține pe primul loc, cu 34 puncte (8 jocuri), urmată de CSM Știința Baia Mare, 26 p (7 j), Timișoara Saracens, 24 p (6 j), CS Dinamo București, 11 p (8 j), CS Politehnica Iași, 9 p (7 j), CS Universitatea Cluj, 8 p (7 j), CSM București, 8 p (7 j).