POLOIȘTII JUNIORI CALIFICAȚI LA CAMPIONATUL EUROPEAN

Echipa națională de polo pe apă juniori U17 a României a obținut calificarea la Campionatul European rezervat acestei categorii de vârstă, pentru a șaptea oară consecutiv.

Tinerii noștri poloiști au câștigat turneul preliminar desfășurat între 11 și 14 mai la Manchester (Marea Britanie), repurtând patru victorii, din tot atâtea posibile. Rezultatele înregistrate au fost următoarele: 22-1 cu Lituania, 8-7 cu Ucraina, 16-3 cu Israel și 13-9 cu Marea Britanie.

România, cu 12 puncte, a ocupat primul loc, iar în luna septembrie, va evolua la turneul final, care va avea loc în Malta.

Antrenorul echipei naționale de juniori U17 a României este tehnicianul stelist, Cosmin Goina. Portar titular, pentru această reprezentativă, a fost un alt produs al școlii de polo steliste, Șerban Abrudan. De asemenea, trebuie subliniat aportul ofensiv al stângaciului Andrei Buda, autor a 7 goluri în acest turneu.

Felicitări!

Distribuire social media