La Barcelona, în Spania, a avut loc astăzi tragerea la sorți a grupelor Ligii Campionilor LEN, ediția 2018-2019. Sorții au decis ca adversarele echipei Steaua București să fie următoarele: Steaua Roșie Belgrad (Serbia), Dinamo Moscova (Rusia), Eger (Ungaria), Barceloneta (Spania), Pro Recco (Italia). Acestora li se vor adăuga încă două echipe care vor sosi din tururile preliminare.
Steaua va debuta pe teren propriu, pe 17 octombrie, în fața unui adversar care va fi desemnat după încheierea calificărilor.
De remarcat că poloiștii militari vor reîntâlni echipe puternice precum Eger și Pro Recco, cu care am fost colegi de grupă și în sezonul anterior. Reține atenția și duelul cu Barceloneta, mai ales că, fotbalistic vorbind, suporterii steliști au numai amintiri frumoase în ceea ce privește duelurile cu catalanii.
Steaua va susține, în grupele Ligii Campionilor LEN, șapte meciuri pe teren propriu și alte șapte în deplasare. Primele patru clasate ale grupei se vor califica în turneul final al celei mai titrate competiții continentale intercluburi.