Proiectul Centrului de fotbal al CSA ”Steaua București” se extinde

Clubul Sportiv al Armatei ”Steaua București” organizează o acțiune de selecție la fotbal pentru copii și juniori, în vederea formării unor noi grupe de vârstă. De luni, 20 iunie și până vineri, 25 iunie, toți copiii născuți în anii 2007 și 2008, care își doresc să facă fotbal, sunt așteptați la Complexul Sportiv Steaua – Ghencea.

De asemenea, CSA ”Steaua București” intenționează să completeze și loturile celorlalte grupe de vârstă, 2001-2006, astfel că în aceeași perioadă își pot demonstra talentele și copiii născuți între acești ani. Toți sunt așteptați la selecție în echipament sportiv și cu adeverință medicală, prin care se certifică faptul că sunt apți pentru efort fizic, pentru a putea susține probele de efort impuse.

Antrenorii care vor să descopere noi talente sunt Adrian Bumbescu (grupa 2001), Vasile Ailenei (2002), Lajos Sătmăreanu (2003), Radu Troi (2004), Teodor Anghelini (2005), Anton Doboș (2006) și Florea Voinea (2007,2008).

Acțiunea de selecție a copiilor și juniorilor va avea loc în perioada 20-25 iunie 2016 la stadionul Complexului Sportiv Steaua – Ghencea, zilnic, între orele 09.00 – 12.00 și 15.00 – 18.00.

Biroul de presă 

Distribuire social media