PROMOVARE!!!

Data de 05 august a reprezentat un reper important pentru echipa de fotbal. Steaua București a întâlnit în meciul decisiv al barajului pentru accederea în Liga a 3-a, pe teren neutru, Bărăganul Ciulnița, campioana regiunii Ialomița. Steliștii se aflau în fața unui pas extrem de important și foarte așteptat de mii de suporteri.

Roș-albaștri au început extrem de motivati meciul, acaparând mijlocul terenului și exercitând o dominație continua asupra adversarului. La capătul primului sfert de oră, reduta echipei din Ciulnița a cedat pentru prima oară. Neagoe, Băjenaru cu câte două goluri și Antohi cu o spectaculoasă lovitură de cap, au stabilit scorul pauzei, un categoric 5-0.

La adăpostul acestei evidente superiorități în câmp, steliștii au turat mai puțin motoarele în repriza secundă, fiind cu gândul mai mult la sezonul viitor, care îi va găsi în Liga a 3-a.
Reușita lui Enceanu din 11 m, care a stabilit scorul final 6-0, nu reflectă în totalitate realitatea din teren, de alte trei ori mingea șutată de jucătorii steliști, întâlnind bara.

După un sezon perfect în care echipa noastră nu a pierdut nici măcar un punct în sezonul regulat, Steaua termină campionatul și play-off-ul cu o linie impecabilă de clasament, 20 de victorii din tot atâtea posibile și un golaveraj de poveste, 180 goluri marcate și 6 primite.

Coeziunea echipei, eficacitatea atacului, siguranța apărării, banca tehnică coordonată de Daniel Oprița, ne dă încredere că Liga a 3-a poate fi un pas accesibil pentru atingerea obiectivului dorit de întreaga suflare stelistă, intrarea în Liga a 2-a. Deosebit de important, fundamental chiar, a fost aportul minunaților suporteri steliști, prezenți în număr mare alături de echipă, în momentele bune și mai ales în momentele grele din trecut. Atmosfera creeată în meciurile barajului, disputat la Modelul, i-au făcut pe fotbaliștii steliști să se simtă ca acasă, pentru că, întotdeauna lângă ei există al 12-lea jucător, SUPORTERUL STELIST!

Felicitări echipei și staff-ului pentru această realizare, suntem convinși că STEAUA BUCUREȘTI este pe drumul cel bun și va reveni cât de curând pe firmamentul fotbalului românesc, unde îi este locul!

ÎNAINTE STEAUA!

Distribuire social media