Ratko Rudic apreciază jocul Stelei

Aseară, în bazinul Ghencea, Steaua București BA a disputat un meci în Liga Campionilor LEN la polo, contra puternicei echipe italiene Pro Recco. Peninsularii, care vor fi și gazda turneului final al competiției, s-au impus cu scorul de 16-8. Lecția de polo a italienilor a fost gustată din plin de către publicul spectator care s-a delectat cu un joc spectaculos, în viteză, pigmentat din partea oaspeților cu execuții tehnice de măiestrie.

La final de partidă, legendarul antrenor al oaspeților, croatul Ratko Rudic, a apreciat jocul și progresele poloiștilor steliști. Rudic este unul dintre cei mai titrați antrenori din lume la un sport de echipă, în palmaresul său regăsindu-se, de exemplu, patru titluri olimpice cu trei naționale diferite (Iugoslavia 1984 și 1988, Italia 1992 și Croația 2012). Rudic a câștigat, la cârma unor reprezentative diferite, de 5 ori titlul mondial și de trei ori pe cel continental.

Rudic, în vârstă de 70 de ani, a preluat în acest sezon pe Pro Recco, obiectivul fiind cucerirea Ligii Campionilor LEN.

Distribuire social media