Remiză de mare luptă!

Etapa a 4-a a Ligii a 2-a, a însemnat pentru Steaua o deplasare la Slobozia pe terenul liderului, Unirea.

Gazdele se anunțau o formație de temut, având acumulate după primele trei etape 9 puncte și un golaveraj de invidiat, 10-0. Cele două echipe ocupau primele două poziții din clasament, astfel încât se anunța un meci aprig, între două combatante cu un parcurs până la momentul startului partidei.

Echipa din Slobozia a început jocul mai avântat, trecând peste obișnuita perioadă de tatonare. Bine organizați în joc, cu o talie ceva mai bună decât a steliștilor au încercat și parțial au reușit să pună sub presiune careul roș-albastru. Defensiva noastră nu a cedat, reușind să anihileze intențiile ofensive ale adversarului. Prima acțiune notabilă s-a petrecut în minutul 30, când o incursiune pe partea stângă a fost stopată neregulamentar în interiorul careului de 16 m, de către tânărul Oroian. Lovitura de pedeapsă a fost transformată cu siguranță aducând avantaj pe tabelă pentru echipa ialomițeană, scor 1-0.

Steliștii au început să intre mai hotărât în jumătatea de teren a gazdelor și după numai 5 minute, au obținut un corner în partea stângă, fază care avea să aducă egalarea. Lovitura de colț executată de Zaharia a fost prelungită de Walace până la Chipirliu, care din partea dreaptă a careului a finalizat sec, printr-un șut sub bară, execuție spectaculoasă, de excepție. Ultima fază periculoasă a primei reprize i-a aparținut căpitanului Bărbulescu, care a expediat o ghiulea de la 20 m, trecând foarte aproape de bara porții adverse.

În partea a doua, gazdele au intensificat dominarea împingând jocul spre careul nostru, încercând să speculeze la maxim fazele fixe, momente ale jocului la care s-au dovedit extrem de periculoși. Apărarea stelistă, având în spate excelenta prestație a portarului Bălbărau, a rezistat unei ploi de cornere respingând cu calm orice tentativă ofensivă a gazdelor.

La cea mai mare ocazie a ialomițenilor, același vârf stelist din postura de ultim apărător a respins din fața liniei porții, un balon pe care scria gol. La scurt timp, același tenace Chipirliu a realizat o incursiune de zile mari în careul gazdelor, scoțând din joc trei adversari, mingea ajungând în centrul careului unde E. Pacionel și Răsdan s-au încurcat reciproc, ratând o bună ocazie de a duce Steaua în avantaj.

A fost ultima fază realmente periculoasă a meciului. Echipa noastră susținută din tribune de circa 600 de suporteri devotați, a rezistat ultimelor încercări ale echipei Unirea de a tranșa jocul în favoarea lor, astfel că finalul partidei a consemnat un egal extrem de muncit, scor 1-1.

Primul 11 trimis în teren de Daniel Oprița a fost: Bălbărău, Oroian, Walace, Beța, Ilie, Drăghici, Bărbulescu, Mihăescu, Zaharia, Chipirliu și Buhăescu.

În repriza secundă au mai intrat: Răsdan, E. Pacionel, Huiban, Băjenaru și Ș. Pacionel.
Steliștii rămân neînvinși în Liga a 2-a, urmând să întâlnească pe teren propriu Ripensia Timișoara. Meciul contând pentru etapa a 5-a, se va disputa duminică, 29 august, ora 14:00.
FOTO: Răzvan Păsărică/SPORT PICTURES

Distribuire social media