Remiză în Cetatea Râșnovului

În prima partidă din cadrul stagiului doi de pregătire de la Cheile Grădiștei, echipa de fotbal Steaua București a întâlnit ACS Olimpic Cetate Râșnov, partida terminându-se la egalitate 1-1.

Scorul a fost deschis, în minutul 10 printr-un autogol în urma unei erori de portar, Andrei Chiș având dificultăți în controlul mingii cauzate de condițiile de joc nefavorabile. 

În minutul 15 Steaua București scapă șansa egalării, Florin Răsdan ratând de la punctul cu var.

Golul vine în minutul 36, când senegalezul Abdou Kasse Camara înscrie pentru echipa stelistă, fiind la prima reușită în tricoul stelei. Scorul la pauză a fost de 1-1.

O nouă lovitură de pedeapsă este irosită de Alin Predescu în minutul 80.

Pe întreg parcursul meciului Marius Lăcătuș, Ion Ion și Vasile Ailenei au rulat aproape toți jucătorii lotului militar.

Următorul meci amical va fi pe 16 februarie, cu AFC Hărman (Liga a III-a, Seria I), ora 12.00.

Distribuire social media