Reportaj Steaua TV| Pugiliștii steliști, pregătiți de Jocurile Europene de la Minsk

Cinci boxeri de la Steaua vor participa la Jocurile Europene de la Minsk. La sala din cadrul complexului sportiv Lia Manoliu, Claudia Nechita şi Lăcrămioara Perijoc, sportive ale clubului Steaua Bucureşti, se pregătesc intens cu antrenoarea Mihaela Lăcătuş şi pun la punct ultimele detalii înaintea plecării în Belarus.
Lăcrămioara Perijoc va lupta în limitele categoriei 57 kg. şi este hotărâtă să urce pe podium.
51 de kg. este categoria la care va lupta Claudia Nechita. Câştigătoarea “Centurii de aur – Nicolae Linca” anul trecut, Nechita consideră că este pregătită pentru a câştiga o medalie.
Supergreul Mihai Nistor se antrenează şi el pentru Jocurile Europene de la Minsk împreună cu antrenorul Virgil Fâşie. Pentru Nistor, competiţia din Belarus este doar o staţie până la Jocurile Olimpice de la Tokyo, iar o medalie anul viitor în Japonia ar însemna ultima performanţă la amatori şi trecerea la profesionişti.
La Jocurile Europene de la Minsk, din perioada 21-30 iunie, vor participa 26 de sportivi de la Steaua care vor concura la 9 discipline: atletism, box, ciclism, judo, kaiac-canoe, lupte, sambo, tenis de masă şi tir sportiv.


Distribuire social media