Echipa de baschet Steaua București pregătește o nouă versiune pentru sezonul 2019-2020. Proaspăt venit în Ghencea, tehnicianul Cătălin Burlacu a remaniat aproape complet lotul și, pe lângă americanii Keith Clanton și Ronnie Harrell jr., a mai adus în această vară trei jucători străini: un sârb, un croat și un muntenegrean.
Sârbul Strahinja Jovanovic, croatul Karlo Vragovic și muntenegreanul Radosav Spasojevic s-au adaptat rapid la cerințele noului club și sunt gata să facă o impresie bună încă de la primele partide.
Înainte să ajungă în România, sârbul Strahinja Jovanovic a trecut prin campionatele Austriei, Spaniei, Muntenegrului și Serbiei, iar experiența sa poate fi de folos formației roș-albastre.
După trei ani la Bursaspor, croatul Karlo Vragovic a lăsat Turcia pentru România și spune că e încântat că a venit la un club așa de mare precum Steaua.
Steaua București va debuta în noul sezon al Ligii Naționale de baschet masculin, grupa A, pe 12 octombrie, pe teren propriu, cu CSM CSU Oradea.