Reușită românească de senzație la Campionatul European de Winter Triathlon

Peste 150 de sportivi, din 9 țări, concurează în aceste zile la Campionatul European de Winter Triathlon ce se desfășoară la Cheile Grădiștei.

În cadrul probei de ștafetă mixtă, Edith Vakaria și Viorel Pălici aduc medalia de argint pentru România.

La mare luptă cu echipa Italiei, dar în spatele Rusiei, Viorel și Edith își dau sufletul pe pârtie și transformă medalia de bronz de la mondiale în argintul european.
Viorel are o comportare demnă de un mare campion și după ziua grea, astăzi se încălzește foarte conștiincios și după ce primește ștafeta pe locul 4 aleargă, merge pe bicicletă și schiază excepțional.

Nu ține cont că are în față italianul care obținuse ieri medalia de argint în proba individuală și predă ștafeta pe locul 2. Edith face un schimb mult mai bun și termină pe 3. Urmează Viorel care iarăși trebuie să-l învingă pe italian pentru a obține argintul. Aleargă impresionant și trece al doilea. Italianul foarte bun pe bicicletă pleacă foarte tare, dar Viorel este hotărât să nu cedeze și în uralele spectatorilor (care îl susțin pe tot traseul), reușește să sosească al 2-lea și să aducă medalia de argint.

Trei clasări în top tenul european au reușit și sportivii noștri Pălici Viorel, locul 5, Edith Vakaria, locul 7 și Moșoiu Cristian, locul 9, în proba la individual. Sportivii au parcurs un traseu compus din: 4,5 km alergare, 8 km bicicletă și 6 km schi fond.

De asemenea, la U23 Hîncu Nicole s-a clasat pe locul 7.

La juniori, sportivul roș-albastru, Hîncu Leonard a devenit vicecampion european.
Felicitări sportivilor și antrenorului Șerban Nicolae!

Distribuire social media