Partida de fotbal dintre Academia Rapid și Steaua, din Liga a IV-a, generează un interes enorm iar nouă ne ridică mingea la fileu pentru o retrospectivă istorică și pentru a observa de unde a început această rivalitate sportivă și socială.
Un episod extrem de interesant s-a petrecut în iarna anului 1949, atunci când cele două echipe s-au întâlnit în sferturile de finală ale Cupei României. CFR București avea deja o istorie conturată la momentul respectiv, având activitate de peste 25 de ani. CSCA București avea doar doi ani de prezență în arenele sportive, iar meciurile din campionat, de până atunci, dăduseră câștig de cauză rapidiștilor.
Rapidul își făurise aura de specialistă a Cupei României, mai multe astfel de trofee populând vitrina clubului giuleștean.
Pe 11 decembrie 1949, CSCA și CFR s-au întâlnit într-un sfert de finală al Cupei României, meciul respectiv fiind amânat din luna noiembrie. CSCA a câștigat cu 2-1 un joc extrem de disputat în care toate cele trei goluri au fost de fapt… autogoluri. Presa vremii a cenzurat acest aspect considerând că ar strica reputația fotbalului românesc o astfel de informație. Cenzura a mers și mai departe, ascunzând faptul că înainte de meci au existat, fapt rarisim în epoca la care facem referire, incidente între suporteri. De altfel, acest meci consemnat în 1949 este o premieră ca dispută a galeriilor fiind și prima victorie repurtată de steliști în fața fotbaliștilor de lângă Podul Grant.
Pentru a ajunge în sferturile Cupei, roș-albaștrii învinseseră anterior pe Hîrtia Piatra Neamț cu 7-1 și pe Arsenal Sibiu cu 3-0. Apoi, în semifinale, fotbaliștii militari au trecut de altă echipă feroviară, 5-0 cu CFR Cluj, pe 15 decembrie 1949.
Finala s-a disputat în data de 19 decembrie 1949, CSCA fiind la capătul unui adevărat tur de forță, cu trei meciuri într-o săptămână. Băieții noștri au câștigat cu 2-1 în disputa cu o echipă titrată a acelor ani, CSU Cluj. Meciul s-a disputat pe fostul stadion Venus, redenumit ICAS de comuniști, în fața a 11 000 de spectatori. ICAS era abrevierea de la Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice, instituție lângă care fusese arondată fosta mare echipă interbelică Venus.
Data fiind foarte înaintată, condițiile meteorologice au fost improprii pentru fotbal. În noaptea premergătoare ninsese ore bune, astfel că la ora 4 dimineața au fost aduși 300 de militari care au muncit pentru deszăpezirea gazonului dar și a tribunelor. Organizatorii au oferit apoi mănuși și ceai fierbinte tuturor spectatorilor care au asistat la partidă.
Antrenorul de la CSCA era Francisc Ronnay, adus de urgență de la Mediaș pentru a-l înlocui pe Colea Vîlcov care era bolnav. Tehnicianul stelist a implementat un sistem nou cu acea ocazie, folosindu-l pe Alexandru Apolzan pe post de libero, în spatele celor doi stoperi. În România imediat postbelică se utiliza încă sistemul 3-2-5 iar inovația cu libero avea să aducă rezultate deosebite, o eleganță aparte în joc dar și o altă filozofie de abordare a fotbalului.
Echipa aliniată de CSCA în finala Cupei României din 1949 a fost una de pus în ramă: Traian Ionescu – Apolzan, Androvici, Rodeanu – Balint, Onisie – Ferenczi, Serfozo, Frentz, Drăgan, Petre Moldoveanu.
O tempora!
