Echipa națională de rugby a României a reușit o calificare in extremis la Cupa Mondială din Japonia 2019. Stejarii, cu 7 steliști în componență, au cedat în fața Georgiei, la Tbilisi, într-o atmosferă superbă, cu scorul de 25-16. Vlaicu a fost cel mai bun marcator al nostru, cu 11 puncte. Vlaicu a fructificat trei lovituri de pedeapsă și a transformat eseul nostru de onoare, încheind partida cu procentaj de 100% la tentativele de țintă. Centrul stelist a jucat pentru a 12-a oară împotriva puternicei selecționate gruzine, fiind cel mai prolific rugbyst român în aceste partide directe, cu un total de 78 de puncte înscrise.
Foarte bună a fost și evoluția mijlocașului la grămadă stelist, Florin Surugiu, care a bifat selecția cu numărul 70 în echipa națională a României. Alți steliști care au fost prezenți la Tbilisi sunt Ionuț Dumitru și Kuselo Moyake, ambii cu evoluții apreciate.
După acest eșec, România a pierdut titlul de campioană europeană, dar și Cupa Antim Ivireanul. Totuși, vestea bună este că în ultima etapă a calificărilor pentru Cupa Mondială, Belgia a trecut neașteptat de Spania, scor 18-10, oferindu-ne astfel șansa de a merge fără baraje și recalificări, la turneul final al Cupei Mondiale. Victoria rugbyștilor belgieni a mai fost benefică și pentru clasamentul competiției continentale, deoarece România a cucerit, în acest context, medaliile de argint ale Campionatului European.
Pe plan intern, Steaua a pierdut semifinala Cupei României, disputată pe terenul celor de la CSM Știința Baia Mare, cu scorul de 16-7, ieșind astfel din cursa pentru trofeu.