Ultima zi a ”Săptămânii Campionilor” în AFI Palace Cotroceni a fost rezervată gimnasticii. Zeci de mici sportivi au demonstrat cât de ușor și cât de repede poți învăța elemente din gimnastică, atunci când îți dorești. Sub îndrumarea antrenorilor Gheorghe Neagu și Victor Nistor, copiii au evoluat pe traseul special amenajat. Marii campioni Sandra Izbașa și Marian Drăgulescu i-au felicitat și i-au încurajat să pășească fără emoții pe drumul pe care l-au ales, cel al performanței sportive. Micuții au fost recompensați cu ropote de aplauze la încheierea demonstrației, apoi i-au luat cu asalt pe cei doi idoli pentru a primi cartonașe cu autografe.
În partea a doua a evenimentului, la ”Studioul Campionilor”, Sandra Izbașa și Marian Dragulescu au răspuns întrebărilor copiilor din public. Le-au povestit cum a început drumul lor spre marea performanță, când au câștigat primele medalii și trofee și i-au îndrumat să muncească pentru tot ceea ce își doresc, pentru că doar așa pot ajunge pe cele mai înalte culmi.
De altfel, acest mesaj a fost transmis de toți campionii steliști care au participat la ”Săptămâna Campionilor” în AFI Palace Cotroceni: Ana-Maria Popescu (Brânză), Gheorghe Berceanu, Oana Pantelimon, Ștefan Birtalan, Roxana Cocoș, Virgil Stănescu, Steluța Duță și Adrian Bumbescu. Prin propriul exemplu, cei care au scris cu litere de aur istoria sportului stelist și românesc au vrut să transmită copiilor dorința de a lupta pentru visul lor.
Proiectul ”Săptămâna Campionilor”, organizat de Clubul Sportiv al Armatei ”Steaua București” și AFI Palace Cotroceni, s-a înscris în ciclul de evenimente din cadrul programului ”Săptămâna Altfel” a Ministerului Educației Naționale.


















