Călăreții steliști, pregătiți de antrenorul Marius Iftinca, s-au remarcat și de această dată la concursurile la care au participat în acest weekend în comuna Adunații Copăceni – Cupa „Regatul Cailor” Ediția II și Grand Prix Obstacole.
Surpriza a venit din partea celor mai tineri călăreți. Ei și-au confirmat valoarea și potențialul câștigând două medalii de aur, una de argint și două de bronz. Pe primele trepte ale podiumului au urcat Alessandra Mercuri cu Tisa și Alexandru Ghiță cu Modest, pe locul doi s-a clasat Emma Roescu cu Castelo, iar Darius Comănescu și Ștefania Stoica pe caii Lup, respectiv Pretty Cin Cin, s-au situat pe locul trei la probele la care au participat.
La seniori, Norbert Schumann a ocupat locul doi cu calul Paula și Caudiu Gheorghe cu Gemilio LCS, locul trei.
La aceste competiții au luat startul 50 de sportivi și 150 de cai de la 30 de cluburi de echitație din țară.








