La sfârșitul acestei săptămâni, roș-albaștrii au disputat primele două meciuri din cadrul semifinalelor Superligii Naționale împotriva celor de la Corona Sportul Studențesc, la bazinul de polo din cadrul Complexului Sportiv STEAUA.
În prima întâlnire, meciul a început echilibrat, cele două echipe s-au tatonat, iar singurul gol a fost înscris de Adria DELAGO cu 3 minute înainte de încheierea celor 8 minute de joc.
Și în al doilea sfert, primul gol a fost marcat de stelistul Murisic NIKOLA însă oaspeții nu au lasat garda jos și au egalat prin două goluri succesive marcate de Nino BLAZEVIC și Vlad GEORGESCU. Lideră în campionat, Steaua a reacționat rapid și s-a distanțat la două goluri până la pauza mare (scor la pauză 4-2).
Aceeași diferență s-a păstrat până la finalul celei de-a treia reprize, prin câte trei goluri marcate de fiecare echipă. Ultimul act a aparținut roș-albaștrilor care au închis tabela la scorul de 13-8 (1-0, 3-2, 3-3, 6-3).
Pentru CSA Steaua București au marcat: Murisic NIKOLA (5 goluri), Adria DELAGO (4), Daniel ROBU, Alexandru GHIBAN, Andrei BUȘILĂ și Djorje FILIPOVIC câte un gol.
Aspectul jocului s-a schimbat radical în cea de-a doua partidă disputată astăzi, 02 aprilie, când meciul a fost dominat de roș-albaștrii, care s-au aflat în permanenţă la conducere şi nu le-au lăsat prea multe şanse celor de la Sportul Studențesc.
Scorul a fost deschis, în primele 30 de secunde de joc, de Daniel ROBU, iar la jumatea timpului regulamentar al reprizei scorul pe tabelă arăta 3-0 pentru Steaua. Studenții au încearcat să se mobilizeze și să reducă din diferență prin golurile marcate de Alexandru GEORGESCU și Andrei DRĂGHICI. Scorul la prima pauză: 5-2.
Reprizele a doua și a treia au aparținut tot militarilor care au avut o prestaţie mult superioară, atât în apărare, cât şi în faza de atac și s-au distanțat la 9 goluri.
Cu o diferență greu de egalat, băieții noștri au jucat mai relaxat ultima repriză, însă Sportul nu a avut nici o șansă în fața campioanei noastre (3-4).
A doua întâlnire, CSA Steaua – Sportul Studențesc, din cadrul semifinalei s-a încheiat 17-9 (5-2, 4-2, 5-1, 3-4), grație jocului prestat de întreaga echipă.
Marcatori Steaua București: Daniel ROBU (4 goluri), Adria DELGADO (3), Djorje FILIPOVIC, Murisic NIKOLA, Alexandru GHIBAN, Pavel POPESCU, Iulian RĂDOI, Petru IANC, Daniel TEOHARI, Codrin COTRĂU, Alexandru VĂTRAI și Andrei BUȘILĂ câte un gol.






