SIMONA GHERMAN ESTE NOUA CAMPIOANĂ EUROPEANĂ!

Simona Gherman și Ana Maria Popescu au cucerit, după un duel foarte disputat, medaliile de aur și de argint în proba individuală de spadă din cadrul Campionatelor Europenele de scrimă. Într-o finală 100% roș-albastră, Simona Gherman a câștigat cu 9-5 în fața Anei Maria Popescu.

În drumul spre titlul de campioană europeană, Simona Gherman a dispus de germanca Monika Sozanska cu 13-10 pe tabloul de 8, iar în semifinale a trecut cu 15-12 de Renata Knapik-Miazga din Polonia.

De cealaltă parte, Ana Maria Popescu s-a duelat cu Simona Pop, impunându-se cu 15-9 pe tabloul de 8, iar în semifinale a învins-o pe Emese Szasz din Ungaria cu 13-12.

Simona Pop a terminat concursul găzduit de orașul polonez Torun pe locul 7.

Sâmbătă, reprezentativa de spadă a României, formată din Ana Maria Popescu, Simona Gherman, Simona Pop și Loredana Dinu, va lupta, începând cu ora 11:00, pentru medalii în proba pe echipe.

 

 

 

Distribuire social media