Bourg la Reine, din Franța, este noua câștigătoare a Cupei Europei la floretă feminin, competiție care s-a desfășurat la București, pentru a doua oară consecutiv.
Franțuzoaicele s-au impus în finala cu CSA Steaua București, cu scorul de 35-32, după un asalt de închidere spectaculos, în care clubul militar a fost reprezentat de Maria Boldor. De remarcat că în componența sportivelor din Hexagon s-au aflat două floretiste de top, e vorba de Ines Boubakri Le Pechoux, numărul 7 mondial, dar și Gaelle Gebet, numărul 22 mondial. Antrenorul Petre Ducu a făcut o schimbare tactică de efect, în antepenultimul asalt, când a introdus-o pe planșă pe mezina lotului, Anca Săveanu, în locul Corinei Damaschin. Anca (15 ani) a avut o evoluție foarte curajoasă, dominând-o în parțial pe Sarah Bertille, evident mult mai experimentată.
Finala a fost arbitrată de românul Florin Gheorghe și de moldoveanul Alexandru Leu. Tabăra franceză a acceptat fără rezerve arbitrajul lui Florin Gheorghe, acesta fiind desemnat de către Federația Internațională de Scrimă drept cel mai bun arbitru în 2014.
În finala mică, CSU Poli Timișoara a întors spectaculos disputa cu CDS Mangiarotti, din Italia, câștigând cu 45-41, după ce bănățencele, la un moment dat, au avut de recuperat 12 tușe. Antrenorul Tudor Petruș s-a bazat pentru Cupa Europei pe Petra Magyar, Isabelle Stan, Ana Boldor și Laura Vîrgă.
Spectaculos a fost și duelul semifinal, în care Steaua și CSU Poli Timișoara au deschis cu tandemul surorilor Boldor, Maria respectiv Ana, pe planșa podium. Roș-albastrele s-au impus cu 45-33, în timp ce pe cealaltă parte de tablou Bourg la Reine a învins categoric pe CDS Mangiarotti, cu 45-20.
În duelul pentru locurile 5-6, învinsele din sferturile de finală au oferit un spectacol agreabil, câștigătoare fiind formația din Israel, Hapoel Akko Romach Abirim, 45-20, în fața Școlii de Scrimă Chișinău, din Republica Moldova.
Concluzia este că spectacolul sportiv a fost unul de ținută, la un sport în care România are o tradiție îndelungată. CSA Steaua București a primit felicitări pentru organizarea excelentă a evenimentului, fapt care repune România pe harta scrimei internaționale.