SPORTIVII ANULUI 2018 AI CSA STEAUA BUCUREȘTI

Miercuri, 12 decembrie, de la ora 9.00, la sediul M.Ap.N. va avea loc, în prezența ministrului apărării naționale, Gabriel Leș, evenimentul „SPORTIVII ANULUI 2018”, în cadrul căruia vor fi premiați cei mai buni performeri ai CSA „Steaua Bucureşti”, sportivi care s-au evidențiat, în acest an, în competiții interne și internaționale.

De asemenea, în cadrul ceremoniei vor fi acordate titlurile de „Sportivul anului 2018” și „Echipa anului 2018”.

La festivitate vor participa sportivii laureaţi şi antrenorii acestora, reprezentanţi ai conducerii Ministerului Apărării Naţionale, Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Ministerului Tineretului şi Sportului, precum şi preşedinţi ai federaţiilor naţionale. Au fost, de asemenea, invitați să participe mari campioni ai clubului Steaua, dar și foști comandanți ai CSA.

Jurnaliștii care doresc să ia parte la eveniment vor fi aşteptaţi miercuri, 12 decembrie, între orele 08.15 și 08.30, la sediul Ministerului Apărării Naţionale (intrarea PC 3, dinspre Hotel Marriott). Accesul se face pe baza buletinului/cărții de identitate și a legitimației de presă.

Distribuire social media