Azi, în incinta stadionului Steaua, în prezența Șefului Departamentului pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului, secretarul de stat Marius Bălu și a președintelui CSA Steaua, domnul Mădălin Sorin HÎNCU a avut loc festivitatea „SPORTIVII ANULUI 2020”, cu acest prileji au fost premiați cei mai buni performeri ai Clubului Sportiv al Armatei „Steaua București” care s-au evidențiat în competițiile interne și internaționale în acest an.
Canotoarea Simona Radiș, calificată la Jocurile Olimpice, Campioană Europeană de seniori și Campioană Europeană de tineret (în proba de dublu vâsle feminin), a fost desemnată sportiva anului 2020, în timp ce echipa de polo pe apă feminin, care a realizat eventul campionat-cupă și medaliate cu bronz în cadrul Danube League, a primit trofeul pentru echipa anului la clubul militar.
Secretarul de stat, domnul Marius Bălu i-a felicitat personal și le-a oferit premii celor mai buni performeri ai Clubului Sportiv al Armatei „Steaua București” în anul 2020, după cum urmează:
La acest eveniment au participat și sportivi de performanță care au reprezentat și reprezintă cu cinste România și culorile clubului: Roxana BÎRLĂDEANU, Simona GHERMAN, Ana-Maria POPESCU, Marian DRĂGULESCU, campioni olimpici, mondiali și europeni.