Echipa masculină de baschet CSM Steaua Eximbank a debutat în finala Ligii Naționale. Primul joc al seriei care se desfășoară după sistemul cel mai bun din cinci meciuri, a avut loc în Sala Polivalentă ”Antonio Alexe” din Oradea, împotriva formației locale CSM CSU Oradea.
Roș-albaștrii au cedat cu scorul de 86-73 (26-15, 22-20, 14-19, 24-19). Pavel Marinov a fost jucătorul nostru cu cel mai ridicat indice de eficiență, +15, el terminând jocul cu 11 puncte, 3 recuperări, 6 pase decisive și 2 intercepții. Coșgeterul nostru a fost Dragan Zekovic, care a înscris 16 puncte. Jermaine Flowers a fost cel mai bun la recuperare, cu 7 mingi câștigate sub panouri, el înscriind și 10 puncte.
Bihorenii conduc cu 1-0 în marea finală, al doilea meci urmând a avea loc tot pe Crișuri, pe 6 iunie, ora 20.00. Meciurile 3 și 4 ale finalei vor avea loc la București, pe 10 și 12 iunie, cu începere de la ora 20.00.




