Clubul Sportiv al Armatei Steaua București este cel mai important club sportiv din România! A fost înființat la 7 iunie 1947, pentru a continua într-un cadru instituționalizat vechea tradiție a practicării sportului în Armata României.
În cei peste 70 de ani de existență, sportivii clubului s-au aflat în permanență printre protagoniștii întrecerilor naționale și internaționale, cucerind numeroase medalii la Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale și Europene la cele mai prestigioase sporturi.
Prima secție a clubului a fost cea de fotbal care, după reorganizarea sistemului de disputare a campionatului, este admisă în prima divizie a țării, în urma disputării unor meciuri de baraj. În același an 1947 se mai înființează încă 7 secții sportive: călărie, scrimă, tenis de câmp, box, volei, atletism și tir. Fruntașul Florin Marinescu înscrie primul gol din istoria secției de fotbal, în etapa a treia a campionatului național, în partida CFR Timișoara – AS Armata (scor final 7-1).
Tenismenul Gheorghe Viziru devine Campion al României, cucerind astfel primul titlu din istoria clubului. Alte două titluri de campion național sunt cucerite în 1947 de călăreții Valentin Fotescu (cu Radu Alb), la dresaj și Mihai Măinescu (cu Mireasa), la obstacole. Un an mai târziu, AS Armata se transformă în Clubul Sportiv Central al Armatei, iar atletul Dumitru Tălmaciu devine primul sportiv militar care doboară un record al României, în proba de 3.000 m.
În 1961, clubul își schimbă din nou denumirea, transformându-se din Casa Centrală a Armatei în Clubul Sportiv al Armatei, primind totodată și denumirea STEAUA – ajunsă astăzi celebră pe toate meridianele globului. Unul dintre evenimente notabile din viața Clubului Steaua s-a petrecut pe 9 aprilie 1974. La acea dată, în prezența a 30.000 de spectatori, a fost inaugurat stadionul de fotbal Steaua, din Complexul Ghencea. Stadionul a fost dărâmat în 2018 și înlocuit cu o arena ultra-modernă, ce va fi dată în folosință în 2020. De altfel, multe dintre sporturile clubului își desfășoară activitatea în Complexul Sportiv Ghencea.
În 2019 și începutul anului 2020, sportivii clubului Steaua București au continuat tradiția și s-au făcut remarcați la aproape toate competițiile importante desfășurate în lume. Alina Vuc a devenit, în 2019, vicecampioană mondială la lupte, pentru a doua oară la rând, dar nu a fost singura stelistă cu rezultate excelente.
Trebuie remarcate și medaliile de argint ale canotorilor Simona Radiș și Mugurel Semciuc la Campionatele Mondiale de seniori de la Linz și medalia de aur cucerită de către Eliza Samara și Bernadette Szocs, cu echipa României, la Europenele de tenis de masă de la Nantes.
La nivel național, pe lângă numeroasele titluri și medalii cucerite la diferite sporturi, echipa anului 2019 a fost cea de polo masculin, câștigătoare a Cupei României și Campionatului Național.
Istoria continuă!