Steaua București, locul III la Cupa Europei la floretă feminin de la București

Echipa de floretă feminin a clubului Steaua București a ocupat azi locul III la Cupa Europei de la București, ediția 2019.

Clubul Sportiv al Armatei Steaua București, în colaborare cu Federația Română  de Scrimă, a organizat luni, 23 septembrie 2019, pentru al șaselea an consecutiv la București, Cupa Europei la floretă feminin.
Competiția a avut loc la Sala de scrimă “Ana Pascu” (fostă Floreasca) din București, iar la ediția din acest au participat următoarele formații: Club Cardenal Cisneros (Spania), Escalibur Sofia (Bulgaria), Ukraine Kiev (Ucraina), Team Great Britain (Marea Britanie), Școala de scrimă Chișinău (Rep. Moldova), Steaua Bucureşti și CSU Poli Timișoara.

Steaua București s-a clasat pe locul III la finalul competiției, după următoarele rezultate: 43-45 cu Club Cardenal Cisneros (Spania), în semifinale; 38-37 cu CSU Poli Timișoara, în finala mică.
Competiția a fost câștigată de către Ukraine Kiev (Ucraina), care a dispus în finala mare de Club Cardenal Cisneros (Spania), scor 45-33.
Echipa Steaua a fost formată din: Maria Boldor, Mălina Călugăreanu, Anca Săveanu și Andreea Gheorghe. Antrenori: Florin Gheorghe și Virgil Sălișcan.

Cupa Europei la floretă feminin este o competiție intercluburi, care se adresează echipelor campioane naționale en-titre. Confederația Europeană de Scrimă a acordat României, pentru a șasea oară consecutiv, dreptul de a organiza acest concurs, iar datorită faptului că echipa de floretă CSA Steaua București a cucerit titlul de campioană națională și în anul 2018, clubul militar a fost din nou organizator.

Ecaterina Stahl, omagiată de către clubul Steaua și FR Scrimă

Recent, fosta mare glorie a scrimei românești, Ecaterina Stahl a fost inclusă în Hall of Fame-ul Federației Internaționale de Scrimă, iar clubul Steaua București și Federația Română de Scrimă au dorit să marcheze așa cum se cuvine acest moment. Astfel, azi, la finala Cupei Europei s-a aflat Cristina Stahl, fiica fostei mari campioane a scrimei din țara noastră, care a primit câte o plachetă omagială din partea partea clubului roș-albastru și a FR Scrimă.
“Sunt extrem de recunoscătoare pentru atenția arătată azi de către clubul Steaua și Federația Română față de ceea ce a reprezentat mama mea pentru scrima românească. E o adevărată mândrie să știu că mama mea a fost inclusă în Hall of Fame-ul FIE”, a declarat Cristina Stahl.

Finala mare a Cupei Europei a fost transmisă LIVE pe canalul de Youtube STEAUA TV. Mai jos puteți vedea înregistrarea transmisei de la Sala “Ana Pascu”.

Distribuire social media