1 Martie a sosit în Ghencea cu mărțișoare, flori și calde urări.
Miracolul renașterii naturii este, pentru roș – albaștri, prilej de bucurie și în același timp, de recunoștință față de cea mai delicată ființă, femeia.
Odată cu sosirea primăverii, Clubul Sportiv al Armatei Steaua București desfășoară mai multe activități menite să încălzească sufletele tuturor, prin bucuria de a dărui, care, la rândul ei, este răsplătită cu zâmbetele ce se regăsesc pe chipurile calde ale destinatarelor unor gesturi deosebite.
Pe lângă evenimentul „Vino cu iubita la meci!”, organizat în data 7 martie pe terenul 5 din Complexul Sportiv Ghencea, la care componenții echipei de fotbal Steaua București vor oferi flori și mărțișoare doamnelor și domnișoarelor aflate în tribune, atât personalul feminin încadrat la Clubului Sportiv al Armatei Steaua București, cât și sportivele roș – albastre se bucură de gesturi frumoase prilejuite de zilele de 1 Martie și 8 Martie.
În această perioadă, doamnele și domnișoarele au plăcerea de a primi, din partea președintelui Clubului Sportiv al Armatei Steaua București, pe lângă tradiționalul mărțișor și florile ce le încântă cu gingășia lor, un buchet de gânduri bune, menit să exprime recunoștința pentru eforturile depuse, prin care reușesc să facă din Steaua București un nume sonor, dar și să le poarte noroc în activitatea pe care o desfășoară, călăuzindu – le pașii spre noi succese.
La mulți ani, doamnelor și domnișoarelor! O primăvară frumoasă tuturor!