Steaua București, victorie în amicalul cu Academia Muscelul Câmpulung: 2-0

Echipa de fotbal Steaua București a câștigat vineri și al doilea amical din această vară. Formația pregătită de Daniel Oprița și Iulian Miu a învins azi în deplasare cu scorul de 2-0 pe Academia Muscelul Câmpulung și are procentaj maxim de victorii în amicalele acestei veri.

În fața unui stadion înțesat de lume, Steaua a început meciul mai greoi și a deschis scorul abia în minutul 36, când Alexandru Neagu a reluat cu capul o centrare perfectă de pe partea dreaptă.
Repriza secundă a fost tot una de luptă, dar Steaua și-a dublat avantajul în minutul 80, prin Sergiu Bacter. Scorul final a fost așadar 2-0 pentru Steaua, goluri reușite de jucători veniți în Ghencea în această vară.
La finalul meciului, antrenorul Stelei, Daniel Oprița, s-a declarat mulțumit de victorie, dar e conștient că mai are mult de muncă.

Steaua va disputa primul meci oficial din acest sezon miercuri, 31 iulie, de la ora 17:30, în primul tur al Cupei  României, cu CS Mihai Bravu. Partida va fi transmisă LIVE pe canalul de Youtube Steaua TV.

Steaua a evoluat în formula: Iancu – Bactăr, Goșa, Morariu, C. Mihai – Al. Neagu, Băjenaru – Ad. Ilie, Răsdan, Robu – Elek. Au mai intrat: Capătă, V. Nițu, I. Miu, V. Neaga, Dedeu, Ban.

Galerie foto de la amicalul de azi puteți vedea AICI.

Distribuire social media