În perioada 7-10 mai, la sala de scrimă „Ana Pascu” (Floreasca) din București are loc Campionatul Național de floretă seniori. Competiția este la individual și pe echipe, la masculin și feminin, iar la start sunt prezenți floretiști de la toate cluburile de profil din țară.
La proba de floretă seniori feminin individual au fost prezente 21 de sportive. Stelista Mălina Călugăreanu a câştigat medalia de aur și titlul de campioană naţională la floretă după ce a învins-o în finala concursului pe Emilia Corbu.
Pe locul al treilea s-au clasat sportivele roș-albastre: Maria Boldor şi Andreea Gheorghe.
Evoluția Mălinei Călugăreanu pe planșa de scrimă:
Tabloul de 16
Mălina Călugăreanu – Teodora Băloiu (CS Farul Constanța) 15-5
Tabloul de 8
Mălina Călugăreanu – Teodora Sîrbu (CSU Poli Timișoara) 15-4
Semifinale
Mălina Călugăreanu – Andreea Gheorghe (CSA Steaua) 15-8
Finala
Mălina Călugăreanu – Emilia Corbu (CSTA Bucureşti) 15-12.
La proba feminină pe echipe au participat patru formații: CSA Steaua, CSU Poli Timișoara, CSTA București și CS Farul Constanța. Sistem de concurs: fiecare cu fiecare, iar apoi s-a alcătuit clasamentul final.
Medaliile de aur și titlul de campioane naționale au fost câștigate de către sportivele de la CSA Steaua, care au obținut trei victorii în tot atâtea partide. Pe locul doi s-a clasat CSU Poli Timișoara, iar bronzul a revenit celor de la CS Farul Constanța.
Componența formației steliste care a tras la această competiție a fost următoarea:
Mălina Călugăreanu, Maria Boldor, Andreea Gheorghe, Anca Săveanu.
Antrenorii fetelor sunt: Gheorghe Florin și Sălișcan Virgil.
Sursa Foto: Federația Română de Scrimă