
Steaua București a devenit din nou campioana României la polo masculin după ce s-a impus cu 3-1 la general, în disputa cu rivala Dinamo. Roș-albaștrii au câștigat primul meci cu 7-6, pe cel de-al doilea cu 12-7, dar au avut o mică sincopă în partida a treia, în care Dinamo s-a impus pe final, 10-9.
Meciul 4 a început furibund tot pentru Dinamo, 2-0 și 3-1. Băieții noștri au luptat cu ardoare pentru orice minge și nu s-au lăsat indimidați de start. Au egalat situația până la finalul sfertului: 4-4. Apoi a început dominația roș-albaștrilor în bazin. 8-5 la pauză pentru Steaua, 11-6 la finalul sfertului 3. Evoluție fantastică pentru Nebojsa Vuskovici, portarul Marius Țic, Tudor Fulea, Vlad Georgescu. Toți băieții au pus umărul la succes și au meritat la final victoria, aplaudată de fanii noștri veniți în număr mare în bazinul Dinamo.
Un sezon excelent pentru Steaua, un campionat dominat de la un capăt la altul. 18 victorii și doar 2 înfrângeri pentru echipa noastră care câștigă al optulea titlul consecutiv și al 20-lea la general.
Federația Română de Polo a oferit și premii individuale la finalul sezonului. Trei dintre acestea au revenit Stelei:
- Cel mai bun antrenor – BOGDAN RATH
- Cel mai tehnic jucător – VLAD GEORGESCU
- Cel mai bun portar – MARIUS ȚIC
Lotul echipei Steaua în acest sezon
Marius Țic, Mihai Drăgușin, Horațiu Mureșan, Nebojsa Vuskovic, Vlad Georgescu, Tudor Fulea, David Bota, Andrei Neamțu, Filip Klikovac, Victor Antipa, Raducu Dincă, Nicolae Oanță, Vlad Gherge, Francesco Iudean, Dimitri Goanță, Lucas Matei, Andrei Armean, Andrei Țepeluș. Antrenori: Bogdan Rath, Gelu Lisac, Alexandru Ghiban.







