Steaua – Dinamo 4 – 0

Etapa a 13-a a returului seriei a 4-a al Ligii a 3-a, a opus Stelei echipa a doua a clubului Dinamo. Meciul tur s-a desfășurat într-o conjunctură specială. Steliștii treceau printr-o perioadă nu tocmai favorabilă din cauza virusului Covid-19. Cu mulți indisponibili, cu un lot restrâns, roș-albaștrii au abordat meciul precaut, dar și-au impus superioritatea evidentă, scorul 3-1 fiind elocvent.

Returul se anunța unul destul de facil, cu elevii lui Daniel Oprița pornind ca favoriți. Debutul întâlnirii a fost oarecum surprinzător, cu oaspeții destul de deschiși la joc, având două oportunități în startul partidei. A fost un simplu foc de paie, Steaua instalându-se comod la cârma partidei după primele zece minute. Echipa noastră a dominat lejer partida, iar vârful de lance s-a dovedit a fi Remus Chipirliu, în minutul 32, din pasa lui Emilian Pacionel, incisivul atacant stelist a finalizat din interiorul careului, stabilind scorul pauzei de 1-0.

Actul secund a continuat în aceeași notă de superioritate accentuată a roș-albaștrilor. În minutul 54, oaspeții au rămas în 10 jucători, în urma epuizării schimbărilor și a unei accidentări din rândul echipei. Soarta jocului s-a înclinat categoric în favoarea Stelei, desfășurarea partidei având sens unic spre poarta echipei secunde din Ștefan cel Mare.

Chipirliu a ieșit din nou la rampă, realizând o dublă în minutele 58 și 62. Meciul a evoluat firesc în aceeași notă, presiunea elevilor lui Oprița concretizându-se prin realizarea lui Dragoș Nicolae din minutul 79. Dacă adăugăm și alte 3 bare ale steliștilor, remarcăm că Steaua zburdă în campionat și se apropie cu pași mari de linia de finish a competiției din poziția de lider autoritar.

Pe 3 aprilie va avea loc etapa a 14-a, când Steaua București se deplasează la Voluntari, unde va întâlni echipa locală Voluntari SA 2.

Distribuire social media