Steaua a plecat neînvinsă de la Oradea, la capătul unui meci extrem de spectaculos, cu FC Bihor, scor 3-3 (2-2). În ultima deplasare din acest play-off, formația noastră a condus cu 1-0 și 3-2, și doar două minute i-au lipsit pentru a obține toate cele trei puncte.
Gualda a deschis rapid scorul (6), însă gazdele s-au trezit din pumni și au pus stăpânire pe joc. Au marcat de două ori, în minutele 11 și 25, dar la pauză s-a intrat la egalitate. Veteranul Adi Popa a marcat un eurogol în minutul 35, cu un șut superb în diagonală, din afara careului mare.
Partea secundă a fost dominată de formația noastră! După mai multe ocazii, Chipirliu a punctat în minutul 85, în urma unui corner, și cele trei puncte păreau a lua drumul Capitalei. Nu a fost să fie, pentru că, în prelungiri, gazdele au egalat în urma unei faze norocoase.
În ultima etapă din play-off, Steaua va evolua pe teren propriu cu SC FC Voluntari SA. Întâlnirea este programată sâmbătă, 16 mai, pe Stadionul Steaua. Ora de start urmează a fi stabilită.
Steaua: Frânculescu – Lascu, Nacho Bonet, Ad Ilie (cpt.), Nedelea – Ad. Popa (Chipirliu 60′), Gualda, Nicolas Popescu (Dragoș Nedelcu 60′), Robert Popescu (Șt. Pacionel 79′) – Bobaru (Rotaru 46′), Rubio (Răsdan 72′)
Rezerve neutilizate: Pletea – Doană
Antrenor: Daniel Oprița









