Steaua l-a transferat pe Radu Nițu, fostul lider mondial al juniorilor!

Steaua a reușit transferul unuia dintre cei mai buni tineri sabreri din lume.

Radu Nițu (19 ani), campion european de tineret, la individual, dar și cu echipa, la juniori, se alătură familiei Steaua în tentativa sa de a ajunge și la seniori la cele mai bune performanțe.

Fost lider mondial la sabie în clasamentul juniorilor, Radu Nițu vine de la CS Riposta, unul dintre cele mai de succes cluburi private din România. În palmaresul său mai figurează titlul de vicecampion mondial, cucerit cu echipa în 2024, cel de vicecampion european cu echipa, dar la seniori,precum și o medalie de argint la Cupa Mondială de la Oran 2024, seniori.

Anul acesta, Radu Nițu a contribuit la medalia de bronz obținută de România la Campionatul Mondial de seniori.

Bine ai venit în familia Steaua, Radu! Îți dorim mult succes și vom fi alături de tine pentru a-ți îndeplini visul.

Distribuire social media