Steaua obține primul punct în deplasare

Steaua București a reușit primul rezultat bun, în deplasare, în disputa de la Sibiu, cu Poli Timișoara. Formația noastră a făcut un joc solid și a reușit să termine neînvinsă confruntarea cu bănățenii, scor 1-1 (0-0).

Gazdele au deschis scorul în minutul 63, prin fostul căpitan din Ghencea, Stephan Drăghici, dar la faza premergătoare, Chițu a fost în offside, nesemnalizat de tușierul George Turcu, care nu a ridicat fanionul.

Steliștii nu au cedat, au împins liniile și eforturile le-au fost răsplătite în minutul 90+1, când Romario Benzar și-a înscris în propria poartă și a egalat. Punct mai mult decât meritat pentru Steaua, care a dominat disputa.

Peste 1.000 de fani ai Stelei și-au încurajat echipa din tribunele Municipalului sibian, demonstrând că Steaua este una dintre cele mai iubite echipe. Mulțumiri suporterilor care s-au deplasat , dar și pentru modul exemplar prin care și-au susținut favoriții pe tot parcursul jocului.

În runda viitoare, formația noastră va evolua acasă împotriva celor de la Metaloglobus. Meciul este programat pe 17 octombrie, de la ora 11:00, pe Stadionul Steaua și va fi transmis în direct pe canalul de YouTube Steaua TV.

Steaua: M. Simon – Răsdan (cpt.), I. Dinu (Mih. Adăscăliței 64′), Al. Albu, Dorado, Tolea (Ad. Ilie 68′) – Abou (Mih. Bobaru 83′), Bruno Carvalho, Șt. Rotaru – Dani Garcia, Carlos Gonzalez (Javi Grillo 46′)
Rezerve neutilizate: Pletea – Coadă, Mar. Ilie, Nic. Popovici, Vlăsceanu
Antrenor: Daniel Oprița