STEAUA PIERDE ÎNTÂLNIREA CU VICECAMPIOANA ROMÂNIEI LA VOLEI

Sâmbătă după amiază, în sala sporturilor din Zalău, s-a desfășurat partida retur din cadrul fazei a doua a Diviziei A1 la volei masculin. În fața unui public numeros, CSA Steaua a întâlnit vicecampioana României la volei, Municipal Zalău.

Partida a debutat foarte echilibrat, iar cele două echipe au mers „braţ la braţ”.  Steliştii au fost mai precişi şi au reuşit să-şi adjudece setul cu 25 – 23.

Profitând de avantajul meciului disputat pe teren propriu și împinși de la spate de un public numeros, echipa locală a preluat conducerea în setul doi pe care l-a adjudecat cu 25-17.

Elevii antrenorului Bogdan TĂNASE au trebuit să se recunoască învinși în fața echipei gazdă, mult mai experimentată. Ultimile două seturi au aparținut celor din Zalău (25-19, 25-19).

CS Volei Municipal Zalău – CSA „Steaua” Bucureşti 3 – 1 (23-25, 25 – 17, 25- 19, 25 – 19)

Pentru CSA Steaua Bucureşti au jucat: Milan PERIC, Ciprian MATEI, Nemanja CUBRILO, Nicolae GHIONEA, Ivan KOSTIC, Szabolcs NEMETH şi Ivanov VLADISLAV – libero.

Au mai evoluat: Mihai GHEORGHIŢĂ, Almansa JORGE, Alexandru MUSCINĂ şi Karakashev PETAR.

Foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Distribuire social media