Steaua termină sezonul pe locul 5!

Roș-albaștrii au pierdut meciul din ultima etapă a play-off-ului Ligii 2, 2-4 cu FC Voluntari. A fost o partidă în care cele două echipe au dat totul pe faza ofensivă. În prima repriză, oaspeții au deschis scorul dintr-o lovitură de la 11 metri. Adrian Ilie l-a faultat în careu Babic, iar Doru Andrei a transformat cu siguranță.

Imediat după pauză, Chipirliu a scos o nouă lovitură de la 11 metri, și tot atacantul stelist a marcat pentru 1-1. Pe fondul dominării echipei noastre, FC Voluntari a marcat pentru 2-1 în minutul 71. Mario Roman a centrat în fața porții, iar Mihai Adăscăliței a trimis balonul în propria poartă.

Oaspeții au mai marcat de două ori pe final de joc, iar Bogdan Chipirliu a închis tabela în prelungirile meciului. Al 15-lea gol al golgeterului nostru.

Steaua termină sezonul 2025-2026 pe locul 5, cu 49 de puncte. ”Nu suntem o echipă care știe să joace la egal sau care să țină de rezultat. Eu cred că am evoluat destul de bine azi, deși scorul este sever. Voluntari este o echipă care te taxează, cu jucători de calitate. Asta e, atât am putut sezonul acesta, în condițiile în care am început cum am început, cum s-a făcut echipa. Nu pot să spun dacă mai rămân. Eu mai am contract până la 30 iunie. Apoi, dacă voi primi vreo ofertă de la vreun club… vom vedea. Sunt liber de contract. Probabil, a fost ultimul meci la Steaua!”, a declarat după meci antrenorul Daniel Oprița.

Sezonul viitor, 2026-2027 va debuta pe 1 august.

Steaua: Frănculescu – Mihai Adăscăliței, Nacho Bonet, Ad. Ilie (cpt.)(Nedelea 65′) – Dragoș Nedelcu (Ștefan Pacionel 65′), Gualda (Nicolas Popescu 75′), Ștefan Rotaru (Doană 75′), Robert Popescu (Răsdan 59′) – Ad. Popa, Chipirliu, Lascu
Rezerve neutilizate: Pletea – Bobaru, St. Drăghici, Al. Nofitovici
Antrenor: Daniel Oprița

Distribuire social media