Steliștii, campioni europeni la kaiac-canoe!

Sportivii noștri au cucerit 4 medalii de aur, 4 de argint și 2 de bronz la Campionatul European U23 care s-a desfășurat la Complexul Sportiv Național Bascov.
Ștefan Strat și Leonid Carp au cucerit aurul probei de canoe 2/1000 m, contribuind totodată la succesul echipajului de canoe 4/500 m.
De asemenea, Daniel Burciu și Constantin Mironescu s-au clasat pe prima poziție cu echipajul de kaiac 4/1000m.
La feminin, Elena Meroniac a făcut parte din echipajul de kaiac 4/1000 m clasat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.
Florentina Caminescu și Leonid Carp au cucerit argintul în probele individuale de kaiac 1000 m și canoe 500 m. Cu argint au fost recompensate Elena Meroniac și Valentina Poștaru. Stelistele și-au adus aportul în probele de kaiac 2/500 m, respectiv canoe 2/200 m.
Medalii de bronz au cucerit Florida Ciuta în proba de kaiac 2/1000 m și Daniel Burciu în proba similară masculină.
La competiția continentală au participat sportivi din 36 țări.
În urma acestor rezultate, România s-a situate pe locul întâi în clasamentul pe națiuni.

Distribuire social media