Sportivii de la CSA Steaua au avut parte de un an 2018 reușit. Iar cea mai bună dovadă în acest sens o reprezintă numărul mare de distincții acordate de către federațiile sportive la finalul anului trecut și la începutul lui 2019. Ultimul sportiv de la CSA Steaua care a fost declarat numărul 1 în 2018 este Alin Firfirică, desemnat miercuri seara, 16 ianuarie 2019, atletul anului 2018 de către Federația Română de Atletism!
Așadar, am trăit ieri seară un moment de sărbătoare pentru familia atletismului românesc! Federația Română de Atletism și-a premiat miercuri seara, 16 ianuarie, laureații anului 2018 într-o gală găzduită de Teatrul Elisabeta din București.
În prezența a numeroase oficialități din lumea sportului și administrației locale, a numeroși campioni europeni, mondiali și olimpici, Federația Română de Atletism i-a pus în lumina reflectoarelor pe cei mai buni alteți, antrenori, manageri de club, conducători de asociații județene și recordmeni care au performat în 2018.
Iar CSA Steaua nu putea lipsi de pe lista premianților, Alin Firfirică fiind declarat cel mai bun atlet senior din 2018. Născut la 3 noiembrie 1995 și pregătit de către Daniela Costian, Alin a obținut cel mai bun rezultat în 2018 la Campionatul European de seniori în aer liber de la Berlin, când s-a clasat pe locul 7 în finala de aruncare a discului.
Palmaresul lui Alin mai cuprinde următoarele rezultate:
– locul 1 la CE în aer liber, U23, de la Tallin, în 2015;
– locul 2 la CE în aer liber, U23, de la Bydgoszcz, în 2017;
– locul 2 la Jocurile Mondiale Universitare, de la Taipei, în 2017;
– locul 1 la Campionatul Balcanic, de la Pitești, în 2016;
– de patru ori campion național la aruncarea discului, în 2015, 2016, 2017 și 2018.
Vizibil emoționat de premiul primit, Alin a declarat aseară: “Mulțumesc clubului Steaua pentru suportul total pe care mi-l acordă și Federației Române de Atletism pentru tot ceea ce face pentru mine. Anul 2018 a fost unul bun, dar vreau să vă promit că în 2020 voi face totul pentru a câștiga o medalie la Jocurile Olimpice de la Tokyo!”
FOTO: FRA