STOP furtului de identitate!

În urma postării publicate pe contul oficial de facebook al celor de „FCUCraiovaoficial”, cu privire la partida dintre SC Fotbal FCSB SA și FCU 1948 Craiova Fotbal Club SA, în care este utilizată, fără acordul nostru, emblema Clubului Sportiv al Armatei Steaua, dorim să facem următoarele precizări:
1. Am raportat contul oficial al echipei oltene, deoarece informațiile postate sunt în contradicție cu realitatea;
2. În zilele următoare se vor lua toate măsurile legale împotriva clubului FCU 1948 Craiova Fotbal Club SA;
3. Suntem la curent cu problemele de identitate ale echipei mai sus menționate, dar nu putem tolera acțiuni menite să inducă în eroare lumea fotbalului și să aducă prejudicii clubului nostru.
Reamintim opiniei publice că există o hotărâre definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție din decembrie 2014, care a stabilit definitiv și irevocabil că STEAUA BUCUREȘTI nu a cedat niciodată patrimoniul său (marca, numele sau palmaresul) către o altă entitate juridică. Mai mult, trebuie să adăugăm că emblema postată pe contul de facebook al echipei din Craiova este înregistrată de către Clubul Sportiv al Armatei „STEAUA” la OSIM cu numărul 130904 din 23.12.2013.
În final, facem un apel către mass media sportivă din România să dea dovadă de imparțialitate, dar mai ales să țină cont de deciziile justiției.
Distribuire social media