Banca Națională a României a omagiat performanța de la Sevilla prin lansarea a două monede aniversare.
Prima dintre ele, realizată din argint, are valoare nominală de 10 lei și înfățișează pe revers trofeul Cupei Campionilor Europeni, în timp ce pe avers apare, într-un procedeu color rar utilizat, sigla Stelei, alături de o minge și inscripția „Câștigarea Cupei Campionilor Europeni 1986”. Moneda cântărește 31,103 grame și are un diametru de 37 de milimetri.
A doua monedă, realizată din tombac cuprat și zimțat, are valoare nominală de 1 leu, o greutate de 23,5 grame și același diametru.
La eveniment au fost prezenți toți eroii serii de la Sevilla. Pe rând, Ștefan Iovan, Tudorel Stoica, Victor Pițurcă, Gabi Balint, Anghel Iordănescu, Miodrag Belodedici, Ladislau Boloni, Marin Radu II, Anton Weissenbacher, Mihail Majearu, Marius Lăcătuș, Adrian Bumbescu, Constantin Pistol, Dumitru Stângaciu au urcat pe scenă pentru a primi câte o monedă aniversară din partea lui Mugur Isărescu, guvernatorul BNR încă din 1990.
Mugur Isărescu: „Sunt un vechi admirator al Stelei”
”În urmă cu exact 40 de ani, la această oră, întreaga țară aștepta marea finală de la Sevilla. Pentru prima oară în istoria noastră, o echipă românească urma să joace finala Cupei Campionilor Europeni. Și eu speram atunci la împlinirea unui vis, chiar dacă bătălia pe care Steaua București urma să o ducă împotriva campioanei Spaniei, Barcelona, semăna mai degrabă cu lupta dintre David și Goliat. Dar câteodată mai învinge și David”, a declarat în fața asistenței guvernatorul BNR.
”Îmi mai amintesc din acea finală că Puiu Iordănescu a ajuns la minge pe teren, a tot învârtit-o, a ascuns-o. Era 0-0 și așa s-a intrat în prelungiri. Sunt onorat să salut prezența în sală a acestor sportivi exemplari și să cinstim memoria celor care nu se mai află printre noi. După patru decenii, vă mulțumim pentru bucuria pe care ați adus-o românilor și pentru că suntem împreună la o aniversare atât de onorantă. Sunt și eu un admirator vechi al Stelei, încă de pe vremea când Steaua se numea CCA, cu Voinescu în poartă, prin anii ’50. Jucători mari”, a mai adăugat Mugur Isărescu.
Radu Miruță, despre promovarea Stelei
Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță a fost prezent la evenimentul de la BNR, și a adus încă o dată lămuriri în cee ace privește situația Stelei.
”Unii spun că valoarea clubului a fost umflată artificial, pentru ca altcineva să nu mai poată veni cu o sumă echivalentă de bani. Vă invit să ridicați mâna cei care puteți evalua în bani performanța. Nu se poate. Astfel, nu poate fi deschisă discuția că valoarea mărcii este mult prea mare. Trebuie să ținem de acest lucru. Valoarea este cea care ne aduce la intensitatea momentului de acum.
În aprecierea mea, există mai mulți factori, cu putere mică de decizie în România, care nu își doresc ca Steaua să ajungă în prima ligă. Eu mă număr printre cei care își doresc acest lucru. Încăpățânarea mea sunt convins că va cântări mai mult decât voința celor care nu își doresc ca asta să se întâmple.
Referitor la multiplele întrebări despre ce se întâmplă la Steaua, răspunsul este următorul: drumul pentru ca Steaua să ajungă în Liga 1 nu mai poate fi întors. Dacă suntem astăzi la BNR, ar trebui să conștientizăm că nu este normal, indiferent de context, ca valoarea unor sportivi, dovedită după un sezon de competiție, să fie trasă în jos de o decizie politică sau legislativă. Nu poți să îi spui unui sportiv care a demonstrat că este bun că trebuie tras în jos de o lege.
Pentru ca Steaua să ajungă în prima ligă, trebuie schimbată legea, iar experiența ultimilor ani a demonstrat că nu este suficientă doar voința politică. Eu am analizat toate scenariile. Unul dintre ele presupune interacțiunea cu mediul privat, care să vină cu investițiile necesare, și asta este ceea ce trebuie să se întâmple. MApN nu trebuie să se extragă din această interacțiune. Trebuie să existe un partener privat care să aducă un mediu mai bun și mai competitiv.
Am avut 14 propuneri de asociere cu mediul privat de când am făcut apelul public. M-am întâlnit cu o parte dintre cei interesați. Există însă o teamă legată de mecanismele birocratice din MApN, care fac dificilă asocierea. Totuși, pentru a crește valoarea clubului, am demonstrat că putem depăși această piedică înainte chiar de a ne asocia cu un privat.
Dintre cele două condiții pentru ca Steaua să poată avea drept de joc în Liga 1, una este cea birocratică, iar aceasta poate fi îndeplinită și fără asocierea cu un privat. A doua este existența unui partener dispus să investească financiar.
Suntem în ultimele momente, în cadrul ministerului, pentru a lua o decizie: fie pentru o asociere, fie pentru o formulă internă în cadrul ministerului. Dacă aceste lucruri vor întâmpina piedici din cauza situației politice, există și varianta unei asociații non-patrimoniale între minister, asociația suporterilor și un ONG pe care MApN îl are deja. În acest caz, piedica privind promovarea ar dispărea, însă ar rămâne problema finanțării.
Pentru ca aceasta să fie rezolvată, este nevoie de asocierea cu un partener privat, iar acest lucru nu ține de Ministerul Apărării. Este o rugăminte și o invitație adresată acestor campioni respectați să intermedieze relația cu diverse entități private, garantând că, până când privatul va rezolva partea financiară, MApN va rezolva problemele birocratice.
Acest drum nu mai poate fi întors și cred că lucrurile se vor concretiza în zilele următoare, astfel încât să fie depășită definitiv bariera birocratică”, a declarat ministrul Radu Miruță.















