„Templul fotbalului – Istoria continuă”

Conform acordurilor stabilite între Clubul Sportiv al Armatei Steaua București și Compania Națională de Investiții, Stadionul Ghencea, element de patrimoniu al Ministerului Apărării Naționale, va intra în reconstrucție, în vederea turneului final al Campionatului European de fotbal din 2020.

Stadionul Ghencea a fost inaugurat pe 9 aprilie 1974, la un meci amical cu echipa sârbă OFK Beograd, încheiat la egalitate, 2-2. Tot atunci, internaționalul stelist Gheorghe Tătaru înscria primul gol pe Ghencea, când a deschis scorul.

Lucrările de construcție au demarat în luna martie a anului 1973, iar capacitatea inițială număra 32 000 de locuri. S-a lucrat într-un ritm infernal, militari de la 39 de unități ale Ministerului Apărării Naționale fiind implicați în grandioasa operă arhitectonică. Maiorul Traian Drăghia a fost numit şef de lucrări cu partea de stadion şiutilităţi, maiorul inginer Emil Pătraşcu era şef de lucrări la tribuna oficială şi la grupul social, în timp ce locotenent-colonel BeniaminBotezan a fost numit comandantul care trebuia să supravegheze întreaga lucrare. 

În anul 1991, când au fost montate scaune de plastic, numărul de locuri s-a redus până la 28 365. Instalația de nocturnă a arenei a fost inaugurată pe 14 august 1991, la un meci din campionatul intern, Steaua – SC Bacău 4-1. Tribuna oficială a fost construită în anul 1996.

Fotbaliștii steliști, dar și suporterii, au trăit aici marile satisfacții ale echipei militare. Campania triumfală, soldată cu câștigarea Cupei Campionilor Europeni în 1986, dar și alte prezențe în fazele superioare ale cupelor europene, au însemnat zeci de meciuri ale roș-albaștrilor, acasă, în Ghencea.  Rămân în memorie meciuri mari ale Stelei, cum ar fi cel câștigat cu Anderlecht, scor 3-0, cel cu Glasgow Rangers, 2-0, cu IFK Goteborg, 5-1 sau cu Galatasaray, 4-0, toate în fazele superioare ale cupelor europene.

 În ”Templul fotbalului” s-a consemnat cea mai categorică victorie a roș-albaștrilor în cupele europene, 6-0 cu elvețienii de la Young Boys Berna, dar și un scor record în campionatul național, 11-0 cu Corvinul Hunedoara. Tot în Ghencea, Steaua a jucat în grupele Ligii Campionilor trei ani la rând, având oaspete de seamă precum Benfica Lisabona, Hajduk Split, Borussia Dortmund, Atletico Madrid sau Juventus Torino.

 Primul gol stelist în grupele Ligii Campionilor, la succesul cu Glasgow Rangers, 1-0, l-a avut ca autor pe regretatul Daniel Prodan. Pe același stadion s-a scris istorie atunci când Steaua, cu Lăcătuș în teren, învingea în preliminariile celei mai galonate competiții continentale intercluburi, Paris St. Germain cu 3-2. 

Echipa de fotbal Steaua București a cunoscut gloria în Ghencea, cucerind mai multe titluri de campioană națională și Cupe ale României, pe acest stadion.

Echipa națională a României a disputat, de-a lungul timpului, între 1977 și 2009, a susținut în Ghencea 65 de partide, majoritatea încheiate cu rezultate pozitive. Primul meci al tricolorilor în Ghencea s-a disputat pe 23 martie 1977, o victorie contra Greciei, 4-0 în Cupa Balcanică.  România a obținut rezultate uriașe pe arena din Ghencea. Calificarea la Campionatul Mondial din 1990 s-a consfințit după un 3-1 cu Danemarca, în Ghencea, accederea la Campionatul Mondial din 1994 a fost urmarea punctelor câștigate pe teren propriu, în Ghencea. Din acea campanie rezistă în memoria microbiștilor senzaționalul 5-1 cu Țara Galilor, ori prețiosul succes contra Belgiei, 2-1. Tot pe Ghencea au jucat fotbaliștii români și în campaniile de succes pentru Campionatul European din 1996, respectiv Campionatul Mondial din 1998. Ultimul mare succes al fotbalului românesc la nivel de națională, sfertul de finală de la Campionatul European din 2000, a avut drept urmare evoluția din preliminarii, de pe teren propriu, în Ghencea.

În anul 1998, România a organizat în premieră Campionatul European de tineret U21 la fotbal. Finala competiției, Spania – Grecia 1-0, a avut loc în Ghencea.

Ultimul meci al tricolorilor români pe Ghencea a fost remiza cu Austria, 1-1.

Multe alte evenimente ale fotbalului românesc au avut loc în Ghencea, arena roș-albaștrilor fiind supranumită ”Templul fotbalului românesc”. Perlă a complexului sportiv Ghencea, Stadionul de fotbal, masiv și impunător, reprezintă, fără discuție, un edificiu ușor de recunoscut de către milioane de români, iubitori de fotbal și nu numai.

Este momentul ca stadionul atât de drag nouă, simbol al fotbalului românesc, dar în egală măsură și al Armatei Române, să fie demolat complet. Pe locul său, în vechea vatră a Templului, se va ridica un edificiu modern, cu utilități de ultimă oră, unde fotbalul sperăm să revină cu aceleași mari performanțe.

Odată cu reconstrucția, Stadionul Ghencea va fi reintrodus în circuitul marilor evenimente fotbalistice interne și internaționale, iar pentru suporteri va redeveni ceea ce a fost odinioară…

Suporterii sunt invitați la evenimentul care va marca începerea lucrărilor de reconstrucție la Stadionul Ghencea. Fiecare dintre ei pot lua acasă o amintire constând într-o bucată din teren. În cutii personalizate, vor fi așezate bucăți de gazon care se vor desprinde de pe ”dreptunghiul magic” chiar atunci, când noi toți ne vom lua ”La Revedere” de la arena cea mai titrată a fotbalului românesc.

În încheiere vă prezentăm programul festivității de deschidere a Stadionului Ghencea, din data de 9 aprilie 1974:

14:45 – 15:00 Program de muzică susţinut de fanfara militară
15:00 – 15:20 Fotbal – repriza I Steaua – Dinamo (old boys)
15:20 – 15:30 Demonstraţii ale cercurilor de aeromodelism din capitală
15:30 – 15:50 Fotbal – repriza a II-a Steaua-Dinamo (old boys)
15:50 – 16:00 Muzică. Cuvânt de nou venit. Prezentarea formaţiilor
16:00 – 16:45 Fotbal – repriza I Steaua – OFK Beograd
16:45 – 17:00 Program de muzică susţinut de fanfara militară
17:00 – 17:45 Fotbal – repriza a II-a Steaua – OFK Beograd

Distribuire social media