Trofeul Pellegrini, ediția a V-a

A cincea ediție a Trofeului ”Pellegrini” la foretă seniori, masculin și feminin, a fost organizată în sala de scrimă din Complexul Sportiv Ghencea și la Sala ”Mihai Viteazul”, pentru grupele preliminare și tablourile de eliminări directe.

Un detaliu inedit a reprezentat locul ales pentru finale: o planșă montată în incinta AFI Mall Cotroceni. Astfel, această disciplină sportivă a fost promovată într-un cadru complet nou, unde bucureștenii veniți la cumpărături au fost încântați că pot urmări un asemenea eveniment. Rezultatul a fost cel scontat, pentru că vizitatorii s-au transformat în spectatori.

La Trofeul ”Pellegrini” au participat sportive din Franța, Spania, Ucraina, Republica Moldova și România, ceea ce a reprezentat o excelentă promovare și la nivel internațional.

Deși pentru sportivi a însemnat un efort deosebit, competiția a constituit o excelentă verificare și un prim contact cu adversarii direcți înainte de Cupa Europei, care a beneficiat astfel de o publicitate suplimentară.

Distribuire social media