Vicecampioana olimpică la spadă a revenit în țară!

Ana Maria Popescu a fost așteptată la salonul oficial al aeroportului Henri Coandă de președintele Clubului Sportiv al Armatei Steaua București, Răzvan Bichir, secretarul general al Federației Române de Scrimă, Roxana Bârlădeanu, și de soțul ei, poloistul stelist, Pavel Popescu. Ana deja a anunțat care va fi următorul ei obiectiv – participarea la Campionatele Europene de scrimă, care vor avea loc în Bulgaria, în luna septembrie.

Iată câteva declarații ale sale:

”Important e să visezi, indiferent dacă faci scrimă, fotbal, artă, sau orice altceva. Dacă muncești cum trebuie și nu păcălești sportul, la un moment dat va fi bine”.

David Popovici nu are nevoie de sfaturi, e un fenomen, este o minune de copil și ar trebui să-l clonăm. Ar trebui să existe mai mulți copii ca David și antrenori ca ai lui David. De genul ăsta de oameni avem nevoie. Să nu cumva să-l comparăm cu Phelps sau altcineva.

Când ești pe podium, ai în minte toți oamenii care te-au ajutat. Nu știu ce voi face mai departe. Habar nu am. Momentan merg la Plovdiv pentru europene, în septembrie, nu știu ce va fi până la Paris.

”Fiecare dintre noi trebuie să facem ceva pentru România. Fiecare trebuie să-și facă treaba bine pe bucățica lui. Vrem, nu vrem, suntem cu toții o echipă. Sportivi, presă și toți cei care ne conduc trebuie să fim o echipă”.

Felicitări, draga noastră, pentru medalia atât de muncită! Suntem mândri de tine!
Distribuire social media