Victorie contra eternei rivale

În data de 17 noiembrie, începând cu ora 20.45, la sala Mihai Viteazul, s-a desfășurat meciul de baschet Steaua București – Dinamo Știința București, scor  81 – 66 (22-14, 19-19, 18-9, 22–24). Meciul a contat pentru etapa a 7-a a Ligii Naționale de baschet masculin.

Steaua a întrerupt seria negativă din Liga Națională de baschet, trecând de marea rivală într-o partidă extrem de spectaculoasă.

Primul sfert aparține steliștilor, care cu o apărare foarte bună se impun cu scorul de 22-14.

În sfertul doi echipa adversă, a reușit să țină ritmul, scor 19-19. Scorul primei reprize a fost 41-33.

Sfertul trei și patru a fost dominat de echipa Steaua București care s-a mobilizat și a obținut victoria.

Tripleta stelistă Mandache – Delas – Spencer a marcat 59 de puncte.

De la Steaua s-au remarcat: Andrei Mandache a fost cel mai bun jucător al meciului cu 22 puncte (4×3), 5 recuperări și 5 pase decisive, Ante Delas cu 20 puncte (1×3), 4 recuperări și 4 pase decisive și Skyler Rodrigo Spencer cu 17 puncte, 13 recuperări și o pasă decisivă.

După acest meci echipa roș-albastră are 3 victorii și 3 înfrângeri, fiind pe poziția a 6-a în grupa A a Sezonului Regulat F1, cu 9 puncte, cu un meci mai puțin disputat.

Următorul meci va avea loc în sala Mihai Vitezul din București, marți, 4 decembrie,  cu echipa SCMU Craiova.

Distribuire social media